Prezentarea cărților Meșteșugul bucuriei, Maica Siluana Vlad, Volumele 1 și 2

Pe bună dreptate maica Siluana Vlad și-a intitulat cele două volume de prezentat „Meșteșugul bucuriei”, căci, într-adevăr, la mijloc, este vorba de o artă, de o tehnică de a reuși să așezi în limbajul și tiparul omului de astăzi textul Scripturii. La aceasta se adaugă pregătirea și experiența sa cu multele categorii de oameni, pe care i-a luat ca și trimișii Domnului de la care ea avea ceva de învățat.

Cele două volume pe care vi le prezentăm cristalizează o parte din felul de a fi al maicii, care continuă sub forma a ceea ce noi astăzi vedem că se desfășoara în fața ochilor noștri: „Centrul Arhangheli Mihail și Gavriil”; harismele maicii Siluana le-au determinat într-o anume măsură pe o parte din ucenițele ei să o ia ca model, să i se alăture, și așa să se formeze sub îndrumarea sa. Pregătirea științifică coroborată cu trăirea duhovnicească a stareței, ambele așezate în contextului timpului nostru, au șlefuit acele ucenițe, care în persoanele maicilor Sofronia, și a altora, continuă prin seminarii, ore de curs, consilieri personale, scrisori, etc., activitatea de îndrumare de la Centrul Sfinților Arhangheli din Iași. O parte din preoții și cinstitele preotese din EORI le-am cunoscut la ele acasă sau aici, în străinătăți, prin seminariile de la Livorno și Luca, prin conferinețele de la sediul Episcopiei, prin serile duhovnicești de pe platforma CSDS, prin blogul lor, sau cu alte ocazii. Toate aceste prezențe a monahiilor amintite trimit la practicitatea sfaturilor lor, la roadele care se văd în creștinii sfătuiți de ele, la o muncă asiduă și de calitate care în timp ajută decisiv la recuperarea duhovnicească și socială a multora.

Cartea „Abecedarul bucuriei, Un alt fel de catehism cu Maica Siluana Vlad” a apărut acum doi ani, la Editura Agaton și este, în esență, transcrierea unor emisiuni realizate în perioada 2006-2007. Prin cuprinsul ei avem senzația că în fața noastră se află un manual de dogmatică care ne trezește amintiri legate de o materie deosebit de serioasă și importantă. Dar nu este așa. Titlurile capitolelor sunt într-adevăr de mare clasă, dar sunt tratate pentru omul de rând, ceea ce, într-adevăr, ne determină ca ambele volume să poată fi prezentate cu succes și enoriașilor. Așadar, între titluri enumerăm: „Despre bucurie”, „Despre cunoașterea lui Dumnezeu”, „Despre Dumnezeu – Sfânta Treime”, „Despre Persoanele Sfintei Treimi”, „Creația – o cuvântare a lui Dumnezeu către noi”, Despre Biserică”, ..., „Cine sunt eu? – despre crearea omului”, „Eu și Dumnezeu”, „Cele opt gânduri rele”.

Trecând la prezentarea propriu-zisă, o găsim pe autoare cum ne oferă câțiva pași de urmat pentru a căpăta bucuria: „rememorarea sau readucerea în viața noastră a acestor momente de întâlnire: când am simțit ceva cu totul și cu totul deosebit,”, la care adaugă „Avem un suflet mare, întins, bogat, adânc, lung, și lat ca o împărăție! Dar trăim într-un cotlon, trăim într-o cămăruță, ... înghesuiți acolo de niște sinapse de mare siguranță. Într-o pușcărie trăim! Și aceste momente speciale din viața noastră ne-au arătat că nu suntem în închisoare. (Și maica începe a memora – paradoxal!, momentele de mari durere din viața ei, în urma cărora, adaugă) „La un moment dat mi s-a părut că am auzit stele cum cântă ...”[1]. Apoi ea continuă pentru noi: „Bun, am pus murăturile, mă iubește bărbatul pe care îl doresc, am ajuns să am cariera pe care mi-am dorit-o și sunt apreciată, am casă, am mașină, am ... Și? Vine un <<ȘI>> care-ți închide gura, îți deschide ochii mari și-ți oprește mintea. ... Or, ieșirea este asta: să spargem pereții aceștia meschini, care ne țin în spaime de doi bani, și în dureri de doi bani ca să ne arunce în spaima cea mare, în durerea cea mare: Mor! Care-i sensul vieții mele? Unde este, care este sensul? Și atunci, această spaimă, această durere care îmi sparge limitele mărunte mă va duce în brațele Celui ce spune: Eu sunt, Eu am înviat”. Apoi, langă rememorare, se înscrie momentele de deschidere care sunt „întâmplări care-L aduc pe Cel ce este în viața noastră”. Urmează starea de uimire[2].

Este semnificativ cum răspunde autoarea la întrebarea: „ – În contextul acesta, meșteșugul bucuriei ar fi cumva meșteșugul ieșirii din cotidian, din cotidianul acela prăfuit”. Și dânsa zice: „ – Ba nu! Ci al Învierii în cotidian. Dacă am bucurie, eu nu mă plictisesc când curăț cartofi. Mă pot plictsi dacă perspectiva e încuiată, dar să cureți cartofi e un miracol! E o minune!”[3]. Autoarea dă unui termen liturgic un sens deosebit, vorbind de o epicleză personală, prin care, atunci când nu mai poate, și strigă către Dumnezeu să o ia la El, Acesta coboară în cotidianul omului și-l transformă în Rai.

Folosind un stil personal, ea ne conștientizează că teologia energiilor divine necreate își au un corespondent în energiile create ale sufletelor noastre: „Dacă mă uit în sus, n-am nicio șansă să cuceresc Împărăția Cerurilor. Nici dacă mă uit în afară și nu-L ascult pe Domnul, care zice că Împărăția este în noi. Atunci mă duc în mine. Și ce găsesc acolo? Frică, poftă, dorințe, dor, o nevoie de mai mult, de mai bine, de fericire, impulsuri ... Găsesc în mine niște puteri, niște forțe, care forfotesc în toate direcțiile. Acela e chiar sufletul meu, sunt energiile lui ... pe unele le percep, pe altele nu le percep, dar sunt conștientă de lucrarea lor. Așa descopăr, încet, încet, că într-un fel lucrează aceste energii cu Dumnezeu și într-un alt fel lucrează fără Dumnezeu. Dar acesta este pasul următor, când începem creșterea duhovnicească”[4].

Firescul maicii Siluana pentru mulți poate fi uluitor; iată ce spune despre „pocăință, care nu este o constatare de genul: <<Vai, ce dobitoc am fost, câte păcate am făcut și cum am risipitsigur!>>, este și asta o dimensiune a pocăinței, dar nu e doar atât; pocăința este acel dor lăuntric de a participa la propria ta naștere, de a intra în relație cu Cel Care te naște și te crește, Care este Dumnezeu, Care este Duhul Sfânt. Atunci descoperim Taina căeu nu cresc dacă nu particip”. Apoi, se uimește: „Există un cuvânt, care pe mine m-a zguduit și cu care aș începe, poate, un program de creștere duhovnicească ... E la începutul Evangheliei Sfântului Ioan: iar cei care L-au primit, au primit puterea să se facă fii lui Dumnezeu ...”.

Credem că cele prezentate până aici sunt convingătoare în a înțelege că atât autoarea, cât și opera ei este demnă de cercetat. Pe mine m-au atras multe lucruri dintr-ale maicii. La cele spuse, cu acordul dumneavoastră, aș mai adăuga încă două argumente: unul legat de mâncare, celălalt legat de desfrânare, căci sunt patimi care deschid șirul celor opt păcate capitale.

„ – ... De ce se începe (categorisirea celor opt gânduri rele) cu lăcomia? Pentru că omul a căzut prin mâncare. Dumnezeu i-a dat de toate, să mănânce; și i-a zis: <<Asta să nu mănânci>>. Un singur obiect de acolo – care era bun de mâncare – nu i l-a dat spre mâncare. Acel fruct nu era încă <<împărtășanie>>. Era creat de Dumnezeu, bun foarte ca celelalte, dar nu era dat încă omului ca mâncare. Părinții spun că omul a fost făcut de Dumnezeu flămând. Este o ființă flămândă. Iar Dumnezeu i-a făcut lumea ca s-o mănânce. Mâncând lumea, omul Îl mănâncă de fapt pe Dumnezeu și bunătatea Lui. Noi mâncăm gândurile Lui. Tot ce a făcut El bun de mâncare a fost gândit de El pentru noi, să-L respirăm, să-L bem ... La început totul era Euharistie, totul era binecuvântat de Dumnezeu și era împărtășire de El. Pentru că în clipa în care Adam mânca ceva, nu mânca pentru că-i era foame. Flămânzenia lui Adam nu era foamea pe care o cunoaștem noi acum, ci o dorire fără margini a lui Dumenzeu prezent în toate. Părinții spun să atunci nu existau afecte, nu era foamea, ci era bucuria omului de a se împărtăși. Și astăzi, nimeni nu se duce la Sfânta Împărtășanie să se sature, pentru căpi e foame de mâncare, ci se duce să-L mănânce pe Dumnezeu”. ... De ce-i păcat să fii lacom? Pentru că încerci să-ți astupi foamea de Dumnezeu cu mâncarea ruptă de El[5].

 Acum alăturăm un citat din din capitolul Desfrănării. „De unde pornește păcatul acesta? ... în cazul acesta, este clar că în perioada copilăriei a fost violat – nu neapărat fizic, dar și psihic – de adulți. Violat în sensul că puritatea lui a fost violată; de exemplu a fost ținut în brațe în timp ce părinții se uitau la un film pornografic; sau nu chiar pornografic, dar cu imagini mai indecente.

  • Pornigrafia poate să existe numai în subsidiar. Și e la fel de agresivă!
  • Sigur. Foarte mulți oameni spun: <<Dar nu era chiar pornografie ...>> Tot ceea ce nu poate fi pus ca icoană pe perete, în biserică sau în casă, aceea este pornografie. ... nici nu ne putem imagina câte forme de abuz sunt acum și câți copii sunt victimele acestor abuzuri! Când ajung la vârsta pubertății, a adolescenței, caută împlinirea acestora. Sunt ca niște tipare lăuntrice care cer împlinirea în afară. Atunci sufletul a fost foarte șocat, iar acum caută starea de șoc care de data aceasta poate fi însoțită de plăcerea păcatului”[6].

Cu referire la înjurături, autoarea spune: „În aceste cuvinte, la baza lor și în rostirea lor, este duhul desfrânării, care-i un drac. Și e un drac extrem de puternic, cu multă priză față de om. Prezența acestui diavol, energiile lui întunecate, rănesc, stânjenesc sufletul nevinovat al copilului. Dacă pe cel deja rănit îl provoacă, pe cel nevinovat îl stingherește și se simte cumva murdar”[7].

Este demn de amintit cum Maica Siluana ajunge la cauza problemei, spunând că desfrânarea este „folosirea păcătoasă a sexualității care este puterea omenească dăruită omului de Dumnezeu. Noi o cunoaștem într-o formă schimbată de cum ne-a dat-o Dumnezeu la început. ... Și e ruptă de izvor! Ce-i plăcerea? Cine a pus-o în noi? Că n-am pus-o eu. Plăcerea așa cum o simțim noi, în patimi sau în viața noastră obișnuită, e o formă căzută a plăcerii de Dumnezeu, a bucuriei de a fi. Omul a fost făcut de Dumnezeu cu dor și dorire de Dumnezeu”[8]. Apoi, dialogul continuă cu enumerarea pașilor spre vindecare.

Volumul al doilea din Meșteșugul bucuriei a fost editat la Doxologia, în 2009, și este o expunere dialogală despre „Bucurie, iertare, dragoste”, „Eros și agape”, „Ajutorarea aproapelui între filantropia creștină și datoria socială”, Ușile bucuruiei”, „Necazul, călăuză pe cale”, „Ce este credința?”.

Și de aici se pot cita multe locuri de folos, dar pentru a nu îngreuia prezentarea, vom da un singur citat: „Centrul nostru se numește de formare și consiliere, pentru că așa am scris într-un proiect în derulare. Vă place, nu? Da, sună frumos! Și acum chiar asta facem, adică se face de la sine, pentru că, atunci când ne-am apucat de făcut nici nu știam ce se înțelege prin formare. ... De multe ori, înainte de a face o formare, e nevoie de vindecarea unei deformări. ... Asta o facem prin seminarii de formare. Ne întâlnim pe grupe de 15, 16, 20 de tineri și avem teme. Dacă grupa vine permanent, săptămânal, pe ciclul unui an școlar, atunci pornim de la Facerea lumii și ajungem la Slujba Înmormântării, ... Apoi, mergem prin școli la orele de religie și orele de dirigenție și răspundem la întrebările elevilor – pe care le provocăm – și le facem poftă să vină la noi să discute mai mult.

La grădiniță facem educație religioasă, dar nu numai copiilor, ci și a educatoarelor și a părinților, consiliere unde este nevoie. ... Se publică multe cărți, se învață mult și cu folos. Suntem însă mereu îndrumate și susținute de Domnul, în primul rând prin Părintele nostru Mitropolit și prin Sfintele Taine, prin rugăciune, și prin fel de fel de oportunități”[9].

Practicitatea celor scrise se constituie într-un real instrument pastoral pentru noi, preoți și preotese. Căci felul în care maica Siluana înțelege o anume întrebare a unui creștin sau o poruncă divină ne pot ajuta mult în alcătuirea predicilor, a catehezelor de la botez și cununie, a conferințelor, a serilor în care noi interpretăm Scriptura enoriașilor noștri. Deci, ni se oferă metode de lucru și o viziune care ne scapă unora dintre noi. Iar a crede că doar ceea ce medităm sau gândim noi este destul sau cel mai potrivit pentru creștinii pe care-i slujim înseamnă autosuficiență și lipsă de cunoștințe.

Într-un cuvânt, ambele cărți sunt vrednice de lecturat și recomandat.

Vă îmbrățișăm cu drag.



[1]Abecedarul bucuriei, Un alt fel de catehism cu Maica Siluana Vlad, Editura Agaton, Făgăraș, 2017, pp. 13-14.

[2]Ibidem, pp. 15-16.

[3]Ibidem, p. 16.

[4]Ibidem, p. 383.

[5]Ibidem, pp. 208-209.

[6]Ibidem, pp. 218-219.

[7]Ibidem, p. 220.

[8]Ibidem, pp. 223-224.

[9]Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Vol. II, Doxologia, 2009, p. 135.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11776230