Întru această zi, cuvânt de suflet folositor, despre Sfântul Vasilie cel Mare şi despre Sfântul Efrem Sirul

Precum am auzit din Scriptură, care zice: "Să deşteptaţi pe cei ce dorm, să ridicaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi pe cei leneşi", drept aceea, toţi, cu frică, să ascultaţi şi, cu înţelegere, să luaţi aminte, la cele ce se spun mai departe:

Au fost doi fraţi, care aveau copii mulţi şi pe toţi la fel îi învăţau şi le porunceau ca să se ostenească fără de lenevire, şi în toate zilele îi îndemnau pe ei ca să se nevoiască şi în nici o zi nu-i lăsau să umble în zadar, ci de noapte îi deşteptau pe ei la lucru şi, iarăşi, târziu se culcau şi numai puţin somn primeau şi, iarăşi, de osteneală se îngrijeau. Şi aşa s-a umplut casa lor de grâu şi de vin.

Însă un frate, din cei doi, chemând pe copiii amândurora, le-a zis lor: "Fratele meu este rău şi nu vă spune vouă o anume zi, ca numai în aceasta, ostenindu-vă să vă îmbogăţiţi şi niciodată să nu vă mai nevoiţi. Că noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, după ce ne-am înştiinţat de ziua aceea, ne-am nevoit numai întru dânsa şi de multe bunătăţi ne-am umplut. Şi acum să întrebaţi pe al vostru tată şi al meu frate, ca să vă spună vouă, că eu am uitat-o". Iar ei, de bucurie, au alergat degrabă să întrebe pe tatăl lor, ca să nu se mai nevoiască niciodată. Deci, mergând la tatăl lor au zis: "Părinte, de ce ne-ai ostenit aşa pe noi, nespunându-ne ziua în care, de ne-am fi ostenit, de multe bunătăţi ne-am fi umplut şi cu nescădere ne-am fi îndestulat din casa ta?" Iar tatăl lor le-a zis: "Nici eu, fiilor, nu-mi aduc aminte de ziua aceea. Dar să mă ascultaţi pe mine, şi bunătăţile pământului veţi mânca. Mergeţi şi să păziţi cu grijă anul până se va împlini. Iar după ce veţi afla ziua aceea, să veniţi la mine îndată". Iar ei s-au nevoit cu bucurie anul tot şi au venit, precum le-a poruncit tatăl lor. Apoi tatăl le-a zis: "Oare, aţi aflat ziua aceea?" Iar ei au răspuns: "N-am aflat-o". Şi le-a dat lor plată după osteneala lor şi i-a slobozit, zicându-le: "Să deosebiţi anul în patru vremi, adică: în primăvară, în vară, în toamnă şi în iarnă, şi la care vreme vă veţi apuca de osteneli şi veţi avea prisos, întru aceea este ziua căutată. Iar ei, ostenindu-se şi nevoindu-se, au venit la vreme şi i-au zis: "Părinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o". Iar tatăl le-a zis lor: "Apoi, dar, să luaţi plată, după osteneală. Ci încă să mă mai ascultaţi pe mine: Sunt într-un an douăsprezece luni şi fiecare lună să păziţi, însemnând-o, şi întru care lună veţi avea prisos, întru aceea se află ziua". Iar ei au făcut precum ne-a poruncit lor şi cu dinadinsul s-au ostenit, însă n-au aflat ziua, cum nimeni nu ştie ziua morţii. Şi au venit la tatăl lor şi i-au zis: "Pentru ce, părinte, atâta ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, că s-a înmulţit averea noastră: adică ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, şi celor ce vor veni după noi". Deci, le-a zis tatăl lor: "Fiilor, au vi se pare că atâta nevoindu-vă, aţi adunat mult? Ci, o dată un foc le ia, sau apa, sau tâlharii. Tot aşa şi vrăjmaşul, diavolul, pe cei ce petrec în lene îi pierde. Ci, căutaţi ziua şi ceasul acela, întru care zi nici tâlharul nu le sapă, nici focul nu le arde, nici apa nu le îneacă, ceasul care ne va afla pe noi gata întru Hristos. Dar încă una am să vă zic vouă. Sunt într-un an trei sute şase zeci şi cinci de zile, iar ceasuri douăsprezece în zi, tot aşa şi în noapte. Deci, mergeţi şi nevoiţi-vă în fiecare zi şi ceas. Că precum ochiul clipeşte, aşa şi sufletul sare din trup afară". Dar luaţi aminte şi mă ascultaţi pe mine, ca să vă spun învăţătura pildei acesteia:

Cei doi fraţi sunt: Vasilie cel Mare şi Efrem Cuviosul, care au avut copii mulţi. Vasilie, în lume, a semănat cu învăţătură tot pământul, iar Efrem, în pustie, a hrănit fii mulţi cu lacrimi şi cu post. Au învăţat, adică, copii mulţi, unul în lume, iar altul în pustie. Şi i-au învăţat să facă lucruri bune: rugăciune, post, înfrânare, blândeţe, smerenie, milostenie, pentru că acestea, fără de altă osteneală, ne duc la Împărăţia Cerurilor. Şi i-au mai învăţat să nu umble în zadar, ci să lucreze totdeauna, fiecare în meşteşugul său, că împotriva celor leneşi se întrarmează diavolul. Tot aşa, să petreacă întru curăţie, iar în zilele Sfintei Învieri să primească Sfânta Împărtăşanie, că aceasta este bogăţie necheltuită, este plata ostenelilor lor.

Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricăcioase şi mai cinstite decât toată lumea, pe care cei ce le primesc cu credinţă, se mântuiesc.

Anul este Biserica, întru care apostoliceştile porunci, părinteştile învăţături, prooroceşti vorbe şi muceniciile purtătorilor de chinuri sunt mai dulci decât mierea şi fagurele. Întru care, cei ce vin, în toate ceasurile şi vremile, îşi aduc aminte de moarte, plângându-şi păcatele.

Iar lunile şi zilele şi ceasurile sunt diferite feluri de morţi, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori în apă se afundă şi acolo le este moartea, ori cad de pe cal, ori, mergând, se prăvălesc şi mor, sau din băutură multă; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea şi de anul, şi de lunile şi de săptămânile şi de zilele şi de ceasurile zilei morţii şi de ceasul întru care se va despărţi sufletul de trup, se cade a ne îngriji, precum se zice: "Întru ce te voi afla, întru aceea te voi şi judeca". Că dacă ne va apuca moartea în lucruri bune, adică în pocăinţă şi în lacrimi, este ca şi cum nici n-am muri, ci ca şi cum ne-am muta, dintru această rea viaţă, întru cea bună. Drept aceea, auzind pilda aceasta şi întru toate ceasurile aducându-ne aminte de moarte, să petrecem cu iubire şi osteneală, ca aici, întru puţină vreme, să ne ostenim, iar în veci, să ne bucurăm.

Întru această zi, cuvânt din Scară, despre fericita ascultare

Un oarecare bărbat, cu numele Isidor, din tagma dregătoriei cetăţii lui Alexandru, lepădându-se, cu mulţi ani mai înainte, de lume, a venit la mănăstire, unde şi eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul păstor al mănăstirii, preaînţeleptul stareţ, şi văzându-l foarte pornit la rău şi crud, cumplit şi obraznic, a păcălit viclenia diavolului prin iscusinţa omenească şi a zis lui Isidor: "Deci, dacă te-ai pornit să porţi pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai înainte de toate să te deprinzi cu ascultarea". Iar el a răspuns: "Precum ascultă fierul de fierar, aşa şi eu mă dau la ascultare". Iar stareţul, mulţumit de acest cuvânt, a pus îndată pe Isidor la şcoală de fier, grăindu-i: "O, frate, vroiesc ca tu să stai la poarta mănăstirii şi fiecărui om care va intra şi va ieşi, să-i faci metanie, cu genunchii la pământ, zicând: Roagă-te pentru mine, părinte, că sunt lunatic". Şi el a ascultat cum ascultă un înger de Domnul.

Şi, după ce a petrecut el aşa şapte ani, şi a ajuns la multă smerenie şi la pocăinţă, a vrut vrednicul de laudă stareţ, după ce au trecut legiuiţii şapte ani şi după neasemănata răbdare a acelui bărbat, să-l numere, ca pe un vrednic cu fraţii şi să-l învrednicească de hirotonie, dar el a făcut foarte multe rugăciuni, şi prin alţii şi prin mine, neputinciosul, pe lângă stareţ, să-i îngăduie să-şi termine călătoria vieţii în acelaşi chip, lăsând să se înţeleagă prin cuvânt, oarecum acoperit, că s-a apropiat sfârşitul şi chemarea lui, precum s-a şi întâmplat. Şi îngăduindu-i Stareţul să rămână în aceeaşi stare, după zece zile, s-a dus la Domnul în chip minunat, prin viaţă fără de slavă, luând cu sine la Domnul întru a şaptea zi de la adormirea sa, şi pe portarul mănăstirii, că îi spusese fericitul: "Dacă voi afla îndrăzneală la Domnul, vei fi şi tu acolo, cât de curând, nedespărţit de mine, precum ai fost, pentru deplina încredinţare a ascultării, cea fără de ruşinare şi a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu".

Şi am întrebat pe acest Isidor, pe când era încă în viaţă, ce lucrare făcea mintea lui când stătea la poarta mănăstirii. Şi, vrând de-a pururea-pomenitul să-mi folosească, nu mi-a ascuns nimic: "Întru început, zicea el, gândeam că, pentru păcatele mele, am fost vândut rob, de unde şi metania o puneam cu toată amărăciunea, în silă şi cu sânge; dar, după ce s-a împlinit anul, inima nu-mi mai era întristată, nădăjduind a primi plată, de la Domnul, pentru răbdare. În sfârşit, după ce a mai trecut şi alt an, m-am socotit însumi, după simţirea inimii, nevrednic de a petrece în mănăstire la vederea părinţilor, de întâlnirea cu ei, de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi de privirea cuiva, în faţă. Şi, plecând ochii în jos şi cugetul încă şi mai jos, rugam fără şovăială pe cei ce intrau şi ieşeau din mănăstire, să se roage pentru mine". Dumnezeului nostru slavă!

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11776230