Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenia făcută din osteneala dreaptă, nu din jafuri

 

Zis-a Domnul: "Faceţi-vă prieteni cu bogăţiile nedrepte, ca să intraţi în casele cele veşnice". Şi zicând aşa: "din bogăţiile nedrepte", a arătat că, adică, îndreptarea ta să se facă în vremea de acum. Ceea ce, adică, rău ai câştigat, să împarţi bine. Adunată-i din nedreptate, acum căindu-te să risipeşti cele adunate. Că nu aceasta este fapta bună, ca să dai, din acelea, o parte, ci, a se lipsi de toate acelea, este lucru bun. De vreme ce, cea mai grea fărădelege este ca, adică, de la unul a apuca şi altuia a da. Iar de faci milostenie din nedreptate, apoi să miluieşti pe aceia pe care i-ai asuprit. Că nu acela ce miluieşte pe mulţi este milostiv, ci acela ce nici pe unul nu asupreşte, nici îi face nedreptate, pentru că cei ce nu se depărtează de la nedreptăţi şi aduc daruri lui Dumnezeu, aceia neprimiţi sunt. Căci scris este: "Jertfele celor fără de lege, urâte sunt lui Dumnezeu". Mai bine este a nu câştiga o avere ca aceea, decât a o da lui Dumnezeu cu făţărnicie.

Iar, pentru cei ce nu fac milostenie la săraci, zice Proorocul: "Cela ce-şi astupă urechile sale, ca să nu audă pe săraci, şi ei însuşi, oarecând va striga şi nu-l va auzi nimenea". Drept aceea, se cade a pune în minte mila şi judecata, adică, să câştigăm după dreptate şi să împărţim milostenie, după cum este scris, ca prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Deci, întru aceasta, să se cerceteze cu dinadinsul fiecare pe sine şi să se socotească: oare, dintru ale sale osteneli are bogăţia din care voieşte să aducă daruri lui Dumnezeu, ori, poate a făcut silă celor neputincioşi, sau a jefuit pe cei de sub stăpânirea lui? Că, măcar de eşti şi stăpânitor, să nu faci silă, nici să jefuieşti, ci, de ţi se va întâmpla ţie şi să ai stăpânire, să arăţi, mai ales, dreptatea ta. Iar, de vei lua de la săraci şi vei da la alţi săraci, apoi mai bine este ţie să nu jefuieşti cele străine, nici să faci cu ele milostenie, ca să nu-ţi faci jertfa ta urâtă, apucând a o aduce din nedreptate? Ci, cu ceea ce voieşti să miluieşti pe alt sărac, mai bine să-l miluieşti pe acela căruia i-ai făcut nedreptate. Că Dumnezeu nu primeşte jafuri şi apucături. Pentru că milostenie din nedreptate nu se face, nici din blestem nu vine binecuvântare, nici din lacrimi, veselie. Drept aceea, rogu-vă pe voi, în tot locul să vă socotiţi şi să vă păziţi pe voi şi să vă siliţi a face poruncile Domnului, ca să aflaţi odihnă sufletelor voastre.

 

Întru această zi, cuvânt despre Iov, despre iubirea de săraci

 

Ascultaţi ce grăieşte Scriptura despre Iov, câtă avere avea, cirezi de boi şi oi şi cămile şi toată cealaltă avere pe care Dumnezeu o încredinţase lui Iov, pe toată a ars-o focul. Şi Iov n-a zis un cuvânt de răzvrătire, ci, Domnul a dat, Domnul a luat. Ascultă şi vezi, el atât de multe pierzând, n-a defăimat, ci, când le-a primit, a lăudat pe Dumnezeu, iar când s-au luat de la dânsul, nu s-a jelit. Iar oamenii, cei de acum, când primesc şi iau, nici nu-şi aduc aminte de Acela ce le-a dat lor, iar când le pierd şi se păgubesc, atunci încep a defăima pe Făcătorul, numărându-şi vredniciile lor. De au dat vreo măsură de grâu, sau o pâine la săraci, de au aprins o lumânare la biserică, sau de au adus spre jertfă un ied, apoi le pomenesc şi zic: "Am făcut aceste fapte bune de ce, dar, au venit asupra noastră aceste răutăţi?" Însă, se cade nu numai să nu pomeneşti acele mici fapte bune, ci, mai vârtos, să-ţi aduci aminte de cele mai de seamă porunci ale Legii, pe care nu le-ai făcut. Ai aprins, adică, o lumânare în biserică, bine; dar iată a intrat în biserică şi săracul, suspinând cu lacrimi din pricina ta, şi ţi-a stins strălucirea lumânării tale. Sau ai dat cutărui sărac o pâine, ceea ce şi eu adeveresc, dar adu-ţi aminte că turmele oilor tale au mâncat toată secerătura săracului. Drept aceea, asupreşti mult şi faci puţine bunătăţi. Apuci mult şi dai puţine.

De voieşti să nu fii învinuit, apoi nu năpăstui pe cel sărac, nici pe semenul tău. Pe cei scăpătaţi nu-i nedreptăţi, pe văduve nu le asupri, pe sărac nu-l trece cu vederea, de la vecini să nu-ţi întorci faţa, pe prieteni să nu-i înşeli, pe cei bătrâni să nu-i mânii, pe părinţi să-i cinsteşti, de biserică să nu te desparţi, de desfrânare să te depărtezi, de iubirea de arginţi să te păzeşti. Iubirea faţă de fraţi să nu o uiţi, vătămarea răutăţii să o goneşti din inima ta şi dragostea să ţi-o sădeşti în inimă. De iubirea de străini să nu te lepezi, şi de la adevăr să nu te depărtezi. De clevetiri să fugi departe, smerenia să o iubeşti, de sfadă să te îngreţoşezi.

Acestea toate să le păzeşti şi nu te va cuprinde pe tine răul şi, măcar de ar şi năvăli, dar tu să nu huleşti. Acestea toate le-a făcut Iov, sluga Domnului, când au năvălit asupra lui relele acelea, iar el n-a defăimat, ci a lăudat pe Dumnezeu, zicând: "Fie numele Domnului binecuvântat în veci". Deci, de ar fi cineva bolnav sau din bogăţie ar cădea, şi de l-ar primi cu răbdarea acestuia, apoi şi cununii aceluia vrednic va fi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava! Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, episcopul din Nola (+431), care, împărţindu-şi averea sa în milostenii, s-a vândut pe sine la păgâni (din Patericul Sfântului Grigorie Dialogul)

 

Să cunoaştem şi să ştim, cum cei dintâi creştini păzeau cu adeverire şi cu tot dinadinsul poruncile lui Dumnezeu, căci, pentru aproapele lor, îşi puneau sufletele, după cuvântul Celui ce a zis: "Mai mare dragoste de cât aceasta nu este, ca, adică, să-şi pună cineva sufletul său pentru prietenii săi". Şi aceasta a făcut-o omul lui Dumnezeu Paulin, căci toată averea, câtă avea a dat-o pentru eliberarea din robie a celor pe care vandalii îi robiseră din pământul Traciei. Şi, până într-atâta îşi împărţise averea, încât nu-şi lăsase pentru sine, în chilie, nimic. Şi a venit după aceasta la dânsul o văduvă, fiind fiul ei robit de ginerele lui Riga şi dus la vandali. Şi văduva aceea cerea preţul fiului ei, de la omul lui Dumnezeu, Paulin, iar el, rob al lui Dumnezeu fiind, a căutat la sine şi n-a aflat ce să-i dea, fără numai pe sine singur. Şi i-a zis ei: "Altceva nu am ce să-ţi dau ţie, fără numai pe mine însumi rob mă dau, ca, adică, pe fiul tău să-l scoţi, iar pe mine însumi să mă vinzi rob, în locul lui".

Însă ea, auzind aceasta, i se părea cuvântul lui mai mult o batjocură, decât o milă. Iar acel bărbat înţelept, alinând durerea văduvei, îi adeverea şi o încredinţa pe dânsa ca să creadă cu dinadinsul cele ce grăise către dânsa, şi, pentru al său fiu, să nu se înspăimânteze a vinde în robie pe episcop. Deci, s-au dus amândoi în Tracia şi l-au găsit pe ginerele lui Riga, conducătorul vandalilor, care avea pe fiul văduvei şi a căzut ea înaintea lui, rugându-se ca să-i elibereze pe fiul ei. Iar barbarul acela, mândrindu-se, nu numai că nu a vrut să i-l dea, dar nici măcar să o audă. Atunci, văduva i-a zis, arătând la episcop: "Pe acest om îl am să ţi-l dau în schimb pentru dânsul, ca să faci milă cu mine, că unul născut îmi este fiul meu". Iar acela, văzând pe om cu faţa lină, i-a zis lui: "Ce fel de meşteşug ştii ? "Iar Paulin a răspuns:"Nu ştiu nici un meşteşug, ci numai la grădină ştiu bine a lucra". Deci, aceasta auzind-o barbarul, a dat înapoi văduvei pe fiul ei, iar ea, luându-l pe el, s-a întors la pământul său.

După aceea Paulin, luând grija grădinii, o lucra bine. Iar ginerele lui Riga adeseori, venea la dânsul în grădină şi cu al său grădinar discuta, şi, foarte înţelept văzându-l pe acesta, vorbea de toate împreună cu el şi-l întreba pe el de multe lucruri. Iar Paulin, în fiecare zi, aducea la masa lui pepeni, ridichi şi alte verdeţuri bine mirositoare şi aşa, luându-şi pâinea, ieşea la ostenelile sale şi, în acest fel, multă vreme a petrecut. Dar, într-o zi, vorbind stăpânul lui cu dânsul, Paulin, în taină, i-a zis lui: "Vezi, poate voieşti să te duci undeva ? Ci, se cade ţie să te îngrijeşti de împărăţia vandalului, pentru că iată, Riga degrabă o să moară. Deci, de te vei duce, altul va apuca împărăţia ta". Iar, acesta auzind-o de la grădinarul său, nicidecum nu a tăcut. Ci, ducându-se, a spus-o, pentru că, mai mult decât toţi, era iubit de Riga. Apoi i-a zis Riga ginerelui său: "Vreau să văd şi eu pe omul acesta, de care îmi spui". Iar ginerele i-a zis: "Acum îi voi porunci aceluia ca la vremea mesei, să-ţi aducă ţie salată din grădină, ca să-l vezi pe el, că acela mi-a spus". Iar când a şezut la masă Riga, a intrat Paulin, aducând, din ostenelile sale, verdeţuri binemirositoare. Şi îndată ce l-a văzut pe el Riga, s-a cutremurat şi, chemând aproape pe ginerele său, în taină i-a spus lui, zicând: "Adevărate sunt acelea ce le-ai auzit de la dânsul, pentru că în noaptea aceasta am văzut în vis pe dregători stând la judecată, împreună cu mine, şi, mai sus decât toţi, sta acesta şi cu judecata lor, stăpânirea pe care o aveam dintâi, mi s-a luat de la mine. Deci, să-l întrebi pe el cine este, pentru că eu pe acest om nu-l socotesc a fi un simplu om, ci în mare dregătorie l-am văzut pe el".

Atunci, ginerele lui Riga, luând pe Paulin deoparte, îl întrebă, şi omul lui Dumnezeu i-a răspuns, zicând: "Robul tău sunt eu, pe care l-ai luat în locul fiului văduvei". Dar el mai cu dinadinsul îl întreba, zicând: "Dar, în ţara ta, ce ai fost ?" Iar Paulin, fiind îndelung supărat şi jurămintele ce se făceau neputând să le calce, s-a descoperit pe sine că este episcop. Aceasta auzind, ginerele s-a temut şi cu toata smerenia i s-a plecat lui, zicându-i: "Cere de la mine orice vei voi ca să te întorci, cu mari daruri, în pământul tău. " Drept care, omul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: "Un dar bun poftesc de la tine, ca, adică, pe toţi cei robiţi din cetatea mea să mi-i eliberezi". Deci, atunci, cerând pe toţi creştinii cei robiţi din ţara Frigiei şi aducându-i, i-au dat lui Paulin şi împreună cu averi şi cu bucate, şi pe el însuşi, cu cinste împreună cu dânşii i-a eliberat şi cu bucurie au venit în pământul lor. Iar, nu după multă vreme Riga a murit, precum Paulin proorocise.

Şi aşa, acesta, care s-a vândut în robie pe sine însuşi, şi, cu mulţime de robiţi împreună, s-au întors la libertate, asemănându-se Aceluia ce a luat chip de rob şi pe toţi oamenii din robia diavolului i-a slobozit. Drept aceea, şi noi să nu fim robii păcatului, pentru că ne-a slobozit pe noi Hristos, ai Cărui paşi urmându-i, Paulin s-a făcut minunat în tot pământul şi la ceruri s-a proslăvit şi Împărăţia lui Hristos a moştenit. A Căruia este slava în veci! Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, din Filocalie:

Tălmăcirea duhovnicească pe scurt a jertfelor din Lege.

 

Întrebare: Ce înseamnă cele cinci feluri de jertfe, aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua şi porumbelul?

Răspuns: După unul din înţelesuri, berbecul, ca unul care-i căpetenie, închipuieşte puterea raţională, taurul, iuţimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieşte neprihănirea, iar porumbelul, sfinţenia. Dacă însă voim să ţinem seama şi de însuşirile fireşti ale fiecărui animal şi le căutăm înţelesul potrivit, cei pricepuţi în astfel de lucruri spun că oaia aduce trei lucruri stăpânului ei: lâna, laptele şi mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce după soare şi în fiecare zi dă afară 365 de bobiţe de gunoi. La fel şi oaia cugetătoare, care este omul, dacă vrea să se aducă jertfa Stăpânului, trebuie să-i dea, ca lână, făptuirea poruncilor, ca lapte, înţelegerea duhovnicească a naturii, că aceasta hrăneşte mintea, iar ca mielul, ucenicul pe care îl naşte prin învăţătură, silindu-se să-l facă întru totul ca pe sine şi să-l aducă desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Dar şi pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce după soare, adică mintea lui se îndreaptă după soarele Dreptăţii, Hristos, Care călăuzeşte toate ale noastre prin Providenţa cea cârmuitoare a lucrurilor, că în necazuri ca şi în zilele bune, el îi mulţumeşte Aceluia pentru Providenţa, care le călăuzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapădă în fiecare zi 365 bobiţe de gunoi, adică aruncă de fiecare dată cele stricăcioase şi de prisos, supuse timpului şi prefacerii.

 

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, despre faptele bune

 

Învaţă-te şi te deprinde, omule credincios să fii lucrător de evlavie învaţă-te a vieţui după cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta să-ţi fie, adică, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenie minţii, gânduri curate având pierdere şi parăsire mâniei. Nevoieşte-te la faptele cele bune, pentru Domnul; lipsit fiind nu te răzbuna; urât fiind, să iubeşti; fiind prigonit, rabdă; hulit fiind, să mângâi; omoară-ţi păcatul, răstigneşte-te împreună cu Hristos. Toată dragostea să-ţi pui spre Domnul, ca să-L afli unde sunt mulţimile de îngeri, soboarele celor întâi născuţi, scaunele Apostolilor, toiagele Patriarhilor, cununile Mucenicilor şi laudele Drepţilor. Cu aceştia, să doreşti, şi pe tine însuţi să te numeri. Iar când va veni vreo ispită asupra ta, din îngăduinţa lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boală cercându-ţi trupul tău, sau vreo pierdere de sânge pătimind, pentru Dumnezeu, rabdă, lăudând pe Dumnezeu, şi să nădăjduiesti spre Domnul cel milostiv, ca îndrăznind, nesfiindu-te, să zici: "Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă".

 

Întru această zi, cuvânt lui Cosma presviterul, către episcopii şi preoţii, cei ce pasc turma lui Hristos

 

Să nu îngropaţi talantul în mâncări, să nu ascundeţi mărgăritarul domnului în beţii. Că sluga aceea, care a luat un argint, măcar că nu l-a pierdut, ci l-a adus pe el la Domnul său, cu toate acestea, ce răspuns a auzit, şi ce fel de plată a luat: "Slugă rea, i-a zis, ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am risipit. Deci de ce n-ai dat argintul meu la schimbători şi, venind, eu aş fi luat al meu cu dobândă?" Şi a zis către cei ce slujeau: "Aruncaţi-l pe el în gheena focului".

Auziţi, voi păstorilor, acest înfricoşat răspuns? Dacă, adică nepierzând argintul Domnului, ci în basma curată păstrându-l şi Domnului său aducându-l a fost găsit vrednic de atâta osândă, apoi, cu atât mai mult cei ce au primit doi arginţi sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu pază, ci în lene îi vor îngropa, cum vor fi munciţi, dacă nu îndoit sau întreit? Ascultaţi pe mai-marele Apostolilor, cum vă învăţa pe voi, zicând: "Păstraţi turma lui Dumnezeu cea dată în paza voastră nu în silă, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste biserici, ci chip făcându-vă turmei. Iar când se va arăta mai-marele Păstorilor, veţi lua cununa slavei cea neveştejită". Şi iarăşi: Fiţi treji şi priveghiaţi, că potrivnicul vostru diavol, ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să înghită; căruia împotriviţi-vă, stând tari în credinţă". Aceste cuvinte auzind, voi episcopilor, luaţi aminte, adică, în ce chip se cuvine vouă a purta de grijă de turma ce vi s-a încredinţat, ca vrednici să vă faceţi a dobândi bunătăţile cele făgăduite, întru Iisus Hristos Domnul nostru.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un stareţ şi un demon

 

S-a suit odinioară un stareţ, din Schit în Ternuf, unde locuia singur; şi i-au adus lui, pentru osteneala postului, puţin vin. Însă oarecine, auzind de dânsul, a adus la el pe un îndrăcit. Deci, a început demonul a cleveti pe bătrân şi a zice: "Au la acest băutor de vin m-aţi adus pe mine? Iar stareţul, smerindu-se nu voia ca să-l scoată pe el deodată. Însă, pentru că-l ocăra demonul, i-a zis: "Cred lui Hristos, că nu voi sfârşi să beau paharul acesta, până ce nu vei ieşi tu, demone". Şi cum a început stareţul a bea, a strigat demonul tare şi a zis: "Mă goneşti pe mine, o bătrânule!" Şi mai înainte până a nu sfârşi paharul de băut, a ieşit dracul, prin voia lui Hristos.

 

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, de suflet folositor

 

Să nu-ţi cheltuieşti toată vremea vieţii tale întru grija trupului tău. Ci, când va flămânzi trupul şi hrană va cere, adu-ţi aminte că şi sufletul tău de aceeaşi hrană are trebuinţă. Şi, precum trupul, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea trupească, moare, aşa şi sufletul, dacă nu se va împărtăşi de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: şi cu suflet şi cu trup. Şi pentru aceasta zicea Iisus: "Deci, tu, iconomule, dă pe cele ale sufletului, sufletului, şi pe cele ale trupului, trupului". Nu numai pe trupul tău să-l hrăneşti, iar pe suflet să-l laşi lipsit şi mort de foame. Pentru acest fel suflet zice Apostolul: "Iar văduva care se ospătează numai cu trupul, moartă este de vie" (I Tim. 5, 6). Deci, să nu laşi sufletul tău să moară de foame deci hrăneşte-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti, cu citirile dumnezeieştilor scripturi, cu ajunări şi cu privegheri, cu lacrimi şi cu milostenii; cu nădejdea şi cugetarea bunătăţilor celor ce vor să fie, celor veşnice şi nestricăcioase. Acestea şi cele asemenea acestora sunt hrană şi viaţă sufletului.

Pentru care şi marele Prooroc zicea: "Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâinea ziua şi noaptea" (Psalm 41, 3). O, fericit suflet al Proorocului David, încăperea şi sălaşul Sfântului Duh! În fiecare zi şi noapte plângea. Iar noi nici măcar un ceas nu voim să ne umilim şi să ne pocăim. O, câtă bucurie se face în cer, când omul păcătos pe pământ va lăcrima şi va lepăda obiceiul cel rău şi va urî păcatul şi va zice: "Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată cale nedreaptă am urât" (Psalm 118, 128). Să nu fii obraznic, ca să nu fii urât de toţi să nu-ţi pricinuieşti semeţie, să nu dai odihnă niciodată trupului tău, ca să nu se facă greutate sufletului tău, defăimarea să nu-ţi răpească dorinţa ta, deznădăjduirea să nu-ţi încuie pocăinţa ta trufia să nu te tragă în jos de la ceruri, să nu vădească grăirea cele ascunse ale tale, invidia, ta, să nu întunece pe cineva. Nebunia să nu orbească priceperea ta. Să nu întunece trândăvia, înţelepciunea ta, să nu domnească prostia peste mintea ta, nesocotinţa să nu schimbe chibzuinţa ta, nici altceva din cele oprite, tăinuindu-se de minte, să intre pe ascuns în inima ta şi să te fure de la Împărăţia lui Dumnezeu. Ci, trezeşte-te, după cum este scris, cugetând ziua şi noaptea, ca nu cumva cel rău să afle mintea ta deşartă de cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu şi să-şi semene, întru dânsa, sămânţa sa.

Vrednic de jale şi ticălos este cela ce este departe de dragoste, căci visând şi batjocorind, îşi trece zilele lui. Cine nu va plânge pe omul acela, care este departe de Dumnezeu? Că zic vouă, fraţilor, că cela ce nu are dragoste de Dumnezeu, vrăjmaş al lui este. Că nemincinos este cela ce a zis: "Oricine urăşte pe fratele său, este ucigaş de oameni" ( I Ioan 3, 15), Căci cela ce nu are dragoste, este prieten al diavolului, vas al trufiei, împreună vorbitor al celor ce grăiesc de rău, al mândriei lucrător şi, pe scurt, unealtă este a diavolului. Vrednic de jale şi ticălos este acela ce nu a câştigat răbdare, căci el se vântură de vânt, ocară nu suferă, în necazuri este leneş, la supunere cârtitor, la ascultare împotrivitor, la rugăciune trândav, la întrebări pregetător, la schimb de cuvinte viteaz. Cela ce nu are răbdare, multe pagube pătimeşte şi a se apuca de fapta cea bună, unul ca acesta nu poate. Ci, mai vârtos, se împotriveşte şi pe cei ce sporesc îi pizmuieşte. Iar fericit este omul acela care nu se mânie cu înlesnire, şi mânia n-o primeşte, cela ce duhul iuţimii nu-l are şi pe Duhul cel Sfânt nu-l întărâtă. Unul ca acesta de toţi se slăveşte, este lăudat de îngeri şi de Hristos iubit este. Trupul acestuia şi sufletul lui totdeauna sunt sănătoase. Iar cela ce de duhul iuţimii este ţinut, de multe ori, din lucru de nimic, se mânie şi cu adevărat vrednic de jale şi ticălos este. Cela ce se mânie îşi ucide sufletul.

Mai înaltă decât toate lucrurile cele bune şi decât toate faptele bune, este dragostea, tot aşa, decât toate păcatele mai grea este ura de frate. Căci, cela ce urăşte pe fratele său, petrece în moarte. Şi cela ce opreşte plata şi cela ce urăşte pe fratele său se vor osândi în locul cel cumplit de chin al ucigaşilor. Deci, când vei păcătui, să nu aştepţi învinuirea şi mustrarea de la altul, ci, înainte de a fi învinuit şi certat, prihăneşte-te tu însuţi de cele făcute de tine. Şi la mărturisire aleargă şi să nu te ruşinezi, căci ai lucrat cele ce te ruşinează, şi nu te-ai ruşinat, şi acum, te ruşinezi de graiurile, care te îndreptează pe tine? Spune-le aici, ca să nu le spui acolo, nevrând. Că mărturisirea păcatelor se face pierzare greşelilor. Că, oare, pentru că nu le ştie, vrea Dumnezeu să le cunoască ? Nu. Ci vrând ca noi, întru simţirea celor greşite să venim, prin mărturisire. Oare, vreun lucru greu şi împovărător cere de la noi Dumnezeu? El cere zdrobirea inimii, umilinţa gândurilor, mărturisirea greşelilor, stăruinţă dureroasă şi cu toată puterea, iar după mărturisire şi iertarea păcatelor, îţi cere şi păzirea de păcate, de aici înainte. Că mai bun lucru este, adică, a plânge şi a te tângui, aici, în această scurtă şi vremelnică viaţă, decât, aici, să râzi şi apoi să te duci acolo şi să fii chinuit în veacul veacului. Te ruşinezi, însă, şi te înroşeşti să-ţi spui păcatele? Dar ruşine este, mai vârtos, a păcătui şi a nu mărturisi. Zii gândului tău că, dacă acum nu se va mărturisi, atunci şi acolo, le vei mărturisi toate în mijlocul priveliştii a toată lumea, când mai multă este osânda, când mai mare este vlădirea şi mustrarea; deci, când este trebuinţă de mărturisire, să nu ne ruşinăm; nici să întârziem. Că nu este ruşine când ne mărturisim păcatele, ci îndreptare şi faptă bună, că de n-ar fi aşa, n-ar avea plată mărturisirea. Ascultă ce se zice: "Spune-ţi, dar, tu întâi păcatele, ca să te îndreptezi, că nu pentru a te chinui îţi porunceşte ţie să te mărturiseşti, ci ca să fii iertat".

Deci, să facem mărturisirea cu tot dinadinsul, nu pentru fapte numai, ci şi pentru graiuri şi gânduri. Şi să ne sârguim după asemănarea greşelilor şi pocăinţa să o arătăm. Să întrebăm cugetul şi mult să îl certăm ca să nu îndrăznească, după îndreptare, să cadă, iarăşi, în acea prăpastie a păcatului, temându-se de osânda rănii celei dintâi. Deci, să ai o carte a cugetului, în care să scrii păcatele cele din fiecare zi, şi, în fiecare zi, pune-ţi înainte cartea şi socoteşte lucrul cel bun şi cel rău, pe care l-ai lucrat. Şi adu-ţi aminte de râul cel de foc, de viermele cel neadormit, de iadul cel amar, ca, prin frica muncilor, lucrul cel bun să-l adaugi, iar pe cel rău să-l scazi. Să lăcrimăm mai înainte de vreme, ca să nu scrâşnim din dinţi, întru acea vreme. Să plângem vremelnic, ca prin această jertfă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Cu apa aceasta adăpându-se, omul aduce roadă. Cu apa aceasta ţărâna se spală, cu apa aceasta focul se stinge, întunericul se luminează, legăturile se dezleagă, cei rătăciţi se întorc, toţi se mântuiesc, Dumnezeu se proslăveşte. Cu apa aceasta şi Petru şi-a spălat întinăciunile făcute de dânsul, că, ieşind afară, a plâns cu amar. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie

Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavra în multă lipsă şi neajungere, pentru că toate le împărţea în milostenii, răbda sărăcia cea pentru Domnul, împreună cu fraţii. Deci, s-a întâmplat că, patru sute de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abătut în dreapta şi au venit în Lavră, ca o încercare, iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca să se arate fapta cea bună a Sfântului şi darul cel dat lui de sus. Şi, văzându-i, bătrânul a chemat pe Dometian şi a zis: "Pune înaintea oamenilor acestora să mănânce". Iar el a zis: "Nu are chelăria cinstite părinte, ca să sature nici zece oameni. Deci, de unde am să dau pâine la atâta mulţime?" Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis: "Mergi şi fă precum ţi-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: Vor mânca şi le va prisosi". Deci, ducându-se Dometian la chelăria cea mică, care se cheamă cămară de pâine, unde fuseseră doar puţine pâini, acum n-a mai putut deschide uşa, că din dumnezeiască binecuvântare, chelăria era plină până sus, cât se vărsau pâinile afară din chelărie şi, neputând deschide, a chemat pe unii din părinţi şi au scos din ţâţâni uşa, Asemenea, şi la vin şi la untdelemn, aceeaşi binecuvântare s-a făcut. Şi au mâncat şi s-au săturat şi până la trei luni n-au putut să aşeze uşa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit a izvorî vadra făinii şi ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare de străini, prin glasul proorocului, în acelaşi chip, cu adevărat, şi dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut.

Iar Dometian, minunându-se s-a aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune ca unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Şi, ridicându-l pe dânsul, bătrânul i-a zis: "Fiule, cela ce seamănă în binecuvântare, în binecuvântare va şi secera". Deci, iubirea de străini să nu o uităm, pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neştiind, unii au găzduit în loc de străini, pe îngeri. Şi cutează, că, dacă voi, şi cei împreună cu voi, veţi sluji după vrednicie pe toţi cei ce vin la voi, străini şi fraţi, primindu-i cu credinţă, nu va părăsi Domnul locul acesta de acum şi până în veac. Că o jertfă ca aceasta îi place lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie, despre ascultare

În Lavra Sfântului Eftimie era un iconom, care se nevoia să câştige cele de trebuinţă pentru obşte. Şi a câştigat astfel încă şi dobitoace spre slujirea părinţilor. Şi era în Lavra un călugăr, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Şi, fiind el rugat de iconom să ia slujba dobitoacelor, pentru că era priceput la această slujbă, nu a primit. Deci, neascultând pe iconom, acesta a făcut pe Ioan şi Chirion preoţii să-l roage pe Auxentie să primească slujba. Iar el, nici la rugămintea acestora nu s-a plecat. Şi, venind sâmbătă, a arătat iconomul bătrânului stareţ cele despre Auxentie căruia, trimiţând şi chemându-l i-a zis marele Eftimie: "Ascultă-ne pe noi, fiule, şi primeşte slujba aceasta". Iar el răspundea: "Nu pot, cinstite părinte, că trei pricini mă opresc pe mine a primi această slujbă: întâi , neobişnuinţa cu locurile de aici şi neştiinţa limbii, al doilea, frica desfrânării, şi al treilea, ca nu cumva prin această slujire, să nu mai pot sta liniştit în chilie". Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugăm lui Dumnezeu să nu fii vătămat de nici una din acestea. Că nu-i nedrept ca să uite ascultarea ta, cunoscând mai ales că, din poruncă şi cu frică de Dânsul slujeşti robilor Lui, cu tăria cea de la Dânsul dată. Ascultă deci pe Domnul, Care a zis: Nu am venit să fiu slujit ci să slujesc Eu. Şi, nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce m-a trimis pe Mine". Acestea zicându-le şi lăsându-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, răstindu-se preablândul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfătuit ceea ce socotim a-ţi fi de folos, dar tu, rămânând la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultării".

 

Deci, îndată Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a căzut la pământ, iar părinţii cei de faţă rugau pe bătrân pentru dânsul. Iar stareţul a zis către dânşii: "Acum înaintea ochilor voştri s-a împlinit cuvântul proorocesc, care zice: Tot cel rău ridică cuvânt împotrivă, iar Domnul trimite asupra lui înger nemilostiv". Şi fiind şi mai mult rugat de părinţi, preamilostivul bătrân l-a apucat de mână pe Auxentie şi i-a ridicat şi, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a făcut sănătos. Şi s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greşelilor celor din trecut şi pentru întărirea faţă de cele viitoare. Iar Sfântul i-a zis lui: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieşte ascultarea decât jertfa, iar neascultarea moarte lucrează". Şi, făcând rugăciune pentru dânsul, l-a binecuvântat. Şi aşa Auxentie a primit slujba cu tragere de inimă şi cu bucurie.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre faptele cele fără milostenie şi fără dragoste

Mers-au odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi i-a zis lui unul dintre ei:

"Am învăţat, părinte, Testamentul cel Vechi pe de rost". Şi i-a răspuns bătrânul: " Ai umplut văzduhul de vorbe". Iar cel de al doilea a zis: "Eu mi l-am şi scris, Testamentul cel Vechi şi cel Nou". Şi i-a zis bătrânul: "Şi tu ai umplut ferestrele de hârtii". Iar cel de al treilea a zis: "Şi mie mi-a crescut muşchi pe vatra focului". Şi bătrânul a zis: "Şi tu ai gonit iubirea de străini de la tine. Dar de Voiţi să vă mântuiţi, dragoste către toţi să aveţi şi de milostenie să purtaţi grijă". Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11776230